Dupa mult timp in care am luat o pauza de la postat, iata ca vreau sa revin in forta in blogosfera, asa ca pe viitor veti putea citi aici, randuri dintr un proiect ambitios...un roman marca...Ramona Lungu. Iata cum suna nceputul.......
Era o dimineaţă de august însorită. Pasările cântau ca deobicei în copacii din faţa dormitorului, oalele se auzeau zdrăngănind frenetic în bucătarie, iar glasurile micutilor Jack si Olive răsunau mai puternic decât orice. Cu siguranţă şi de această dată micuţii se certau din cauza unor subiecte pline de importanţă şi doar de ei înţelese. Devenise o obişnuinţă pentru Elllen acest scenariu. Zilnic, aceleaşi personaje, figurante sau principale, se perindau pe coridoarele vilei de pe strada Washington numarul 25. Traiul la ţară devenise o adevărată corvoadă pentru Ellen. Dacă nu era boala de astm a lui Jack nu ar fi venit niciodată aici. Copilul nu tolera aglomeraţiile urbane şi mai ales agitaţia Montrealului, aşa ca tânara mamă nu a trebuit decât să se conformeze indicaţiilor medicului copilului şi să renunţe la viaţa agitaă a oraşului. Se afla de şapte săptămâni în satul St Lawrence, aflat pe valea râului cu acelaşi nume. O comunitate restrânsă, unde locul caselor tradiţionale şi a câmpurilor fusese luat de vile somptuoase, grădini întinse pe sute de metri şi hectare de livezi. Cu toate acestea, peisajuşl edenic nu o atrăgea pe Ellen. Ura weekend-urile petrecute in provincie, ura lipsa teatrelor, a restaurantelor, a cafenelelor unde zilnic se întalnea cu prietenele şi dezbatea cele mai arzătoare probleme ale comunităţii. Dar acum era blestemată să locuiască aici cel puţin până Jack împlinea şapte ani. Numai ea putea înţelege importanţa acestor lucruri şi deşi încercase sa i le explice şi lui George niciodaă nu a avut sorţi de izbandă. Barbatul nu putea concepe ca mofturile soţiei să fie mai importante decât sănatatea copilului, mai ales ca Jack era preferatul său.
Gândurile lui Ellen, ce se mişcau anevoios prin mintea ei, au fost deodată spulberate de uşa deschisă puternic de copii care au sărit dintr-o dată în patul mamei lor.
-Mămico, mamico, vino să vezi ce prăjituri am făcut, zicea micuţa Olive, care deşi avea şapte ani şi jumătate adora să se joace cu ingredientele de prajituri ale bucăaresei.
- Ba eu vreau să vină cu mine în grădină, ţipa Jack, îngrozind-o şi mai mult pe Ellen, care nu suporta dimineţile zgomotoase.
-Dar unde e Marry, întrebă ea...însă copiii nu au apucat sa-i răspundă pentru că dădaca intrase deja pe uşă răsufând greu şi abia mutându-şi trupul greoi şi îmbătranit.
.Diavolii aştia mici nu mai imi dau pace madam Ellen, pe bătrâneţile mele că nu mai pot, mi-au mâncat zilele...
-Şi mie dimineţile, spuse Ellen, parca vrând să se binedispună singură şi să se consoleze că nu e singura care trebuie să îndure capriciile copiilor. Poate ea e cea care îndură cel mai puţin, pentru că oricând poate invoca o durere de cap şi cerând servitorilor să nu fie deranjată pentru nimc în lume.
În timp ce Olive se juca cu părul mamei sale, pe care o considera păpuşa ei preferată, Jack alerga în jurul patului imitând un avion de luptă pregăit să atace inamicii. Într-adevăr, acum dormitorul putea fi uşor confundat cu un teatru de război, pernle şi scaunele fiind unii dintre adversari.
-Coborâţi la dejun sau ii spun bucătaresei să va pregătească o tavă cu cornuri şi cafea?
-O să cobor Marry, prefer însă să mănânc pe terasă. Spune-i lui Sisi să vină să ma ajute să ma pregătesc şi iai pe nebunaticii aştia de aici că o să ramân şi făra păr în cap şi fără dormitor!
Doar promisiunile doicii de ale face câte un zmeu dacă sunt cuminţi şi nu o supără pe mama, Jack şi Olive au părăsit camera luând cu ei şi zgomotul.
Uneori, Ellen ar prefera ca acea uşă să nu se mai deschidă niciodată, îşi iubea copiii foarte mult dar nu reuşea sa-i înţeleagă niciodată sau să le arate măcar un stropde afecţiune. Copii nu încetau însă să ii cerşească iubirea şi atenţia. După un moment linistea s-a risipit din nou, de această dată era însă Sisi, tânara de paisprezece ani, care o ajuta pe Ellen cu îmbrăcatul, arănjatul şi celelalte tabieturi.
Ellen s–a căsătorit cu George, cand ea avea optsprezece ani. Nici nu ştia ce înseamnă căsnicia sau viaţa de familie şi cătă răbdare trebuie să ai cu copiii. Uneori ai putea crede că tănara mămică nici nu îşi iubeste copiii, însă chiar ea era un copil, aşa că totul era doar un vertij în care ea fusese prinsă şi din care acum nu mai putea scăpa.
Terasa era locul preferat al lui Ellen, zilnic stătea aici ore întregi, legănându-se în balansoar şi imaginându-şi că se află pe străzile din Montreal. Viaţa ei de acum câteva luni era acum doar crâpeie de amintiri dar parcă, cu trecerea zilelor, deveneau tot mai vagi şi îndepărtate. Stând şi evocând perioada de glorie a tinereţii ei, iată că se aude zgomot de trăsură şi tropote de cai venind pe aleea de langa casă. George sosise acasă. Venea doar la sfârşit de săptămană pentru ca afacerile nu îi permiteau să părăsească Montrealul mai mult de două zile. Erau şi momente în care el nu venea de loc. Trebuia să se ocupe de banca pe care o deţinea. Aproape poţi spune că Ellen îl ura pentru lipsa lui de timp, simţea toata conjunctura în care ajnnsese ca o trădare din partea lui. El stătea liniştit în hârţogăriile de la bancă, în oraş, unde putea petrece după pofta inimii, iar ea era obligată la o adevărata detenţie pe moşia de la St. Lawrence. Ea era cea care se sacrifica, care îşi pierdea cei mai frumoşi ani ai tinereţii. De când ea se putase aici, relaţia lor, şi aşa nu foarte roză, ajunsese doar un simplu protocol. Nimic nu mai era ca la început. Deşi george era un bărbat frumos la treizeci şi cinci de ani, înalt, blond cu ochii verzi şi cu trupul sculptat ca o statuie gresceasca, Ellen rupsese întru totul reşlaţia cu el. La început a considerat că îl pedepseşte pentru că o obligă să se mute la ţară cu copilul, dar cu trecerea timpului, bariera dintre cei doi soţi s-a transformat într-un adevărat zid. George a crezut întotdeauna că îi va trece acest moft lui Ellen dar iată că nu s-a întâmplat aşa, iar viaţa lor era acum mai grea ca oricând. Jack bolnav de astm, Olive făra dragostea şi atenţia unei familii, Ellen, copilul cel amre şi capricios ai familiei, iar el, doar un sclav al actelor şi al grijilor fără pretenţia de a-l înţelege cineva, fără a lăsa impresia ca îî este greu sau ca uneori el este cel acre ar vrea să fugă şi să nu se mai întoarcă niciodată.
-Bună, scumpa mea, zise George cordial sărutând-o pe frunte, cum te simţi astăzi, de fiecare dată o saluta astfel pentru că nu vroia ca servitorii şi copiii să bănuiască problemeledintre ei. Văd că încă nu te-ai săturat de priveliştea din grădină!
-Mda, zise Ellen sarcastic, e o adevărată încantare, de fiecare dată descopăr lucruri noi în trandafirii de pe alee şi ştiu chiar şi numărul petalelor de margarete. Tocmai acum le-am terminat de numărat, şi încheie totul pe un ton rece şi dur.
-Văd că eşti tare bine dispusă astăzi, mă bucur, răspunse George, care de fiecare dată reuşea să pară neafectat de compartamentul ei,deşi încă un val de trsiteţe îî acoperea sufletul văzând tot ce se întâmplă cu familia lui.
10 ani de bloguit, în casă nouă
Acum 6 ani
